joomla templates Electrostudis :: Portalul Studentului Electronist :: Resursa de stiri din domeniul electronicii, IT&C si High-tech

Autentifică-te cu Facebook
  • Home
  • Stiri
  • Oportunitati
  • Studenti
  • Timp Liber
  • Comunitate Online
  • Despre Noi
  • Contact
  • Cauta in site

Sat05192012

Last update04:18:56 AM GMT

Concursuri

Înteprinderea simulată

  • PDF
Evaluare utilizator: / 1
Cel mai slabCel mai bun 

 

               

            Depune-ţi dosarul de candidatură în perioada 2 - 31 mai 2012, la Centrul pentru Întreprinderile Simulate, Catedra de Ingineria Materialelor şi Securitate Industrială, Str. Prof.dr.doc. Dimitrie Mangeron nr. 69, Iaşi (în spateleFacultăţii de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului). Sala: SIM-IMSI-13, etaj 1.

                      Orele: 16.00 – 19.00 – pentru zilele de luni, marţi, miercuri, joi, vineri

                                  10.00 – 13.00 – pentru zilele de sâmbătă şi duminică

 

Dosarul de candidatură trebuie să conţină:

1) curriculum vitae în limba română, în format Europass, (disponibil pe pagina de internet:

http://europass.cedefop.europa.eu/europass/home/vernav/Europass+Documents/Europass+CV.csp?loc=ro_RO ) cu menționarea unor persoane (inclusiv cadre didactice), care pot oferi recomandări;

2) scrisoare de motivaţie (maxim o pagină);

3) copie carte de identitate; copie certificat de naştere; copie certificat căsătorie (dacă este cazul);

4) copie carnet student;

5) adeverinţă de la secretariatul facultăţii, cu situația școlară pe anul în curs (*);

6) copie diploma bacalaureat;

7) copii ale diplomelor şi atestatelor profesionale obţinute, considerate utile în susţinerea candidaturii (documente opţionale);

8) declaraţie pe propria răspundere că nu deţii calitatea de angajat (se completează în momentul înscrierii);

9) un dosar (plic).

(*) Media notelor şi numărul de credite obţinute în ultima sesiune nu reprezintă un criteriu eliminatoriu

 

Care sunt beneficiile participării în Întreprinderea Simulată?

• Dobândeşti experienţă de lucru într-o companie, atât de căutată de orice angajator, fără riscuri;

• Îţi dezvolţi abilităţile antreprenoriale şi înveţi să lucrezi în echipă;

• Înveţi proceduri de lucru, aplicabile în orice companie, indiferent de domeniul în care activează;

• Faci schimb de experienţă la nivel internaţional, prin reţeaua EUROPEN a întreprinderilor simulate;

• La sfârşitul stagiului de practică, vei obţine o diplomă de participare, acordată de o companie de consultanţă

recunoscută la nivel european;

• Îţi creezi o relaţie de colaborare cu posibilul viitor angajator şi ai ocazia să o consolidezi pe parcursul funcţionării

întreprinderii simulate;

• Îţi poţi valorifica creativitatea în cadrul postului pe care îl vei ocupa în întreprinderea simulată.

 

Care sunt paşii următori depunerii candidaturii?

1) Dosarul tău va trece printr-o evaluare administrativă (pentru verificarea conformităţii documentelor depuse), după criteriul “primul venit, primul servit”;

2) După această evaluare, se vor stabili primele interviuri şi programul acestora. Lista de interviuri se va afişa la avizierul Centrului pentru Întreprinderi Simulate, Catedra de Ingineria Materialelor şi Securitate Industrială şi pe

pagina de internet www.is.tuiasi.ro;

3) Susţinerea interviului;

4) Anunţarea candidaţilor selectaţi.

 

Persoane de contact: Ing. Delia TODEREAN, Tel: 0748 700 644

   Ing. Silvia GEORGESCU, Tel: 0744 595 431

Adresa de e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza  

 Sursa:  http://intreprinderesimulata.ro/ 

FameLab România 2012

  • PDF
Evaluare utilizator: / 3
Cel mai slabCel mai bun 

 

British Council, în asociere cu The Times Cheltenham Science Festival  din Marea Britanie, organizează FameLab International, o competiţie  internaţională  de comunicare a ştiinţei care se desfaşoară în peste 20  de ţări din Europa, Orientul Mijlociu, Asia şi Africa de Sud.
 Dacă ai între 18 şi 35 de ani şi doreşti să-ţi demonstrezi şi să-ţi  dezvolţi abilităţile de comunicare a ştiinţei, înscrie-te la cea de a V-a ediţie a FameLab din
România.

Citeşte mai mult...

Concursul de Creativitate ,,Ștefan Procopiu” , Iaşi

  • PDF
Evaluare utilizator: / 4
Cel mai slabCel mai bun 

În perioada 31 martie - 1 aprilie 2012 la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din Iași s-a desfășurat  Concursul de creativitate în Fizică și Tehnologii „Stefan Procopiu”, etapa județeană, disciplina electronică.  Acest concurs este dedicat elevilor din învăţământul preuniversitar (clasele a VI-a – a XII-a) care studiază Fizica şi disciplinele tehnologice înrudite: Mecatronică, Electronică, Electrotehnică. 

Sub îndrumarea domnului profesor Nicolae Patache am participat la acest concurs, secțiunea Tehnici de laborator (Electronică), împreună cu colegii mei, fiind organizatori din partea Ligii Studenților Electroniști din Iași.

 Această secțiune s-a desfășurat în laboratorul de semnale, circuite și sisteme ( sala III.37 ) din cadrul Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, Iași.

Participanţii au fost elevi din cadrul Colegiului Tehnic ,, Dimitrie Leonida“din Iași, clasele a-XII-a,   a-XI-a, și a-X-a. Sub directa îndrumare a domnilor profesori de la Colegiul Tehnic, elevii au venit pregătiți să răspundă la cele mai grele cerinţe.  Subiectele au fost diferite pentru fiecare clasă în parte, astfel titlul lucrării pentru clasa a-X-a a fost dioda stabilizatoare cu străpungere, pentru clasa a-XI-a limitator de amplitudine, iar pentru cei din clasa a-XII-a a fost stabilizatoare de tensiune.

Participanții erau împărțiți pe grupe câte doi sau trei la fiecare masă. Bazându-se pe cunoștințele tehnice, dar și pe abilitatea de a lucra în echipă, fiecare elev a încercat să ofere răspunsuri cât mai bune.

 După expirarea termenului fiecare echipă a prezentat comisiei lucrarea practică, concursul încheindu-se printr-un scurt eseu, în care fiecare echipă trebuia să prezinte lucrarea realizată.

La final am reuşit sa surprind părerea colegilor mai mici, ei fiind mulţumiţi de modul de desfăşurare a concursului şi impresionaţi de dotarea laboratoarelor.

Concursul de Creativitate ,,Ștefan Procopiu” s-a încheiat cu premierea celor mai buni elevi, în data de 7 aprilie 2012, în Aula Magna din cadrul Universității Tehnice ,,Gheorghe Asachi” din Iași. 

Zilele Tehnice Studenţeşti

  • PDF
Evaluare utilizator: / 4
Cel mai slabCel mai bun 

 

 În perioada 7-13 mai 2012 Liga Studenţilor din Facultatea de Mecanică Timişoara, organizează cea de-a XVI-a ediţie a Conferinţei Internaţionale "Zilele Tehnice Studenţeşti®", Timişoara.

Conferinţa Internaţională „Zilele Tehnice Studenţeşti®” (ZTS®) este o acţiune de prestigiu în centrul universitar Timişoara şi nu numai, în acest an ajungând la cea de-a XVI-a ediţie. Încă de la prima ediţie a ZTS®, acţiunea a pornit cu o sesiune de comunicări ştiinţifice în cadrul căreia participanţii, provenind din mai multe centre universitare din ţara, erau stimulaţi să işi valorifice potenţialul creativ prin expunerea unor teme de actualitate în domeniul ştiinţific şi bineînţeles au fost incurajaţi să-şi prezinte proiectele de cercetare la care mulţi dintre participanţi lucrează.

Începând cu ediţia a X-a, această manifestare a devenit cunoscută şi pe plan internaţional prin participarea unui număr semnificativ de studenţi din centre universitare europene din ţări ca Franţa, Italia şi Germania.

Respectând tradiţia acestei conferinţe, şi în ediţia din acest an dorim să oferim participanţilor atât din ţară cât şi din străinătate posibilitatea de a interacţiona, de a-și prezenta activităţile ştiinţifice, de a schimba opinii, de a lega noi prietenii într-un mediu agreabil, prin următoarele activităţi:

- Sesiune de comunicări ştiinţifice

- Concursuri profesionale

- Vizite în cadrul facultăţilor

- Vizite în companii

- Workshop-uri

- Dezbateri

- Activităţi social – culturale

- Excursie cu obiective tehnice și turistice

Sesiune de comunicări ştiinţifice – vom facilita valorificarea potenţialului creativ al studenţilor provenind din peste 30 de universităţi tehnice prin implicarea în activităţi de cercetare ştiinţifică. Pe parcursul a două zile participanţii la eveniment vor prezenta lucrări de cercetare ştiinţifică în peste 20 de domenii inginereşti.

Concursuri profesionale – studenţii se vor implica în concursuri profesionale destinate testării cunoştiinţelor tehnice dobândite de-a lungul timpului în cadrul cursurilor de Rezistenţa Materialelor, Mecanică şi Desen Tehnic (Proiectare Asistată de Calculator).

Vizite în cadrul facultăţilor şi în companii – dorim să oferim tuturor participanţilor posibilitatea de a cunoaşte universitatea noastră, prin vizite în toate facultăţile, unde sunt organizate şi demonstraţii practice, în cadrul unor laboratoare de referinţă. Totodată, dorim să oferim posibilitatea participanţilor de a vizita într-un mod organizat unele companii din Timişoara.

Workshop-uri si dezbateri –se vor organiza workshop-uri ştiinţifice, practice şi teoretice, în cadrul cărora participanţii pot interacţiona, schimba opinii şi pot afla informaţii noi. Dezbaterile au ca scop informarea, conştientizarea, discutarea unor aspecte profesionale specifice inginerilor.

Interacţiunea participanţilor este un obiectiv foarte important al acestei conferinţe. Prin programul social-cultural dorim să oferim participanţilor un cadru organizat în exteriorul mediului academic, în care se pot cunoaşte mai bine, pot lega noi prietenii, pot cunoaşte oraşul de pe Bega, atât pe timp de zi cât şi pe timp de noapte.

Acţiunea se va finaliza printr-o excursie în care se vor vizita atât obiective cu caracter tehnic cât şi obiective culturale.

Domenii de pregătire a lucrărilor:

Inginerie industrială

Inginerie mecanică

Ingineria materialelor

Mecatronică si robotică

Ingineria transporturilor

Științe inginerești aplicate

Științe ale comunicării

Științe administrative

Inginerie energetică

Inginerie electrică

Inginerie civilă

Ingineria mediului

Geodezie

Instalații

Centric World of Innovation

  • PDF
Evaluare utilizator: / 4
Cel mai slabCel mai bun 

Centric ( www.centric.eu ) este o organizație internațională majoră de IT, cu sediul în Olanda și cu filiale în mai multe țări europene și, de asemenea, în România. Centric a înființat în 2010 un centru de dezvoltare în Iași, pentru a sprijini activitățile echipelor de Centric de dezvoltare de software din Olanda și Belgia.

Citeşte mai mult...

Concurs cu premii de la Arduino

  • PDF
Evaluare utilizator: / 1
Cel mai slabCel mai bun 

 

Sunteți pasionați de electronică? Aveți idei de proiecte și  vă doriți o placă de dezvoltare Arduino ?  Atunci sunteți potriviți pentru a vă înscrie la un concurs, ce are ca premiu  o placă Arduino Uno.

Concursul este organizat de către firma ROROID, care dorește să premieze cea mai originală idee de promovare a site-ului www.roroid.ro.

 

Citeşte mai mult...

Imagine Cup 2012

  • PDF

A fost lansat apelul pentru Imagine Cup 2012. Pentru anul acesta se vor folosi Windows Azur şi Windows Phone în soluţionarea problemelor propuse. Finala din ediția aceasta se va desfășura în Sydney, Australia.

 

Citeşte mai mult...

Clubul de microcontrolere

  • PDF

 

Începând de sâmbătă, 8 octombrie 2011, ora 10 se reia activitatea Clubului studenţesc orientat către programarea microcontrolerelor (a 7-a editie). Pot participa studenţi din orice an universitar, inclusiv studenţi masteranzi. Arhitecturile de microcontrolere folosite sunt: Fujitsu, Infineon, Intel, Microchip (PIC) şi Freescale (Motorola).
Participarea la acest Club constituie un bun punct de plecare si initiere în „lumea” microcontrolerelor. Studentii pot lucra încă de pe acum la proiectele lor cu microcontrolere pentru diverse concursuri, cum ar fi Concursul "Microcontrolere şi aplicaţii - Mihail Konteschweller".


Pentru mai multe informaţii vă rog să vizitaţi pagina de internet a acestui club: http://ep.etc.tuiasi.ro/micro_cl.html
Locul de desfăşurare este în sala III-9 (Laborator Electronică Industrială).

Red Bull Racing Can

  • PDF

Anul acesta, al doilea oraș, după Cluj Napoca, în care va avea loc competiția este Iași și anume pe 26 mai, în fața  Casei de Cultură a Studenților. Red Bull Racing Can este o cursă de mașinuțe radio-comandate la care sunt invitați să participe

Citeşte mai mult...